Ce înseamnă „Marele Alb”. Un profesor analizează originea poreclei Patriarhului: „E tragic și degradant”

Ce înseamnă „Marele Alb”. Un profesor analizează originea poreclei Patriarhului: „E tragic și degradant”
Patriarhul Daniel. Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 16/10/2021, 11:17

Profesorul de filosofie de la Universitatea Babeş-Bolyai Ciprian Mihali consideră că porecla Patriarhului Daniel – „Marele Alb”, despre care am aflat din ancheta Recorder, este una ofensatoare deoarece „Marele Alb” este numele unei rase de porci.

„Un singur gând mă tulbură după vizionarea reportajului Recorder şi vreau să mă asigur că nu o luăm cu totul razna. Jurnalistul află, la una din primele sale întâlniri, că lumea din interiorul sistemului BOR îl alintă pe Patriarh „Marele Alb”. Pare a fi o poreclă afectuoasă, care stârneşte chiar anumite zâmbete, dar una cu totul familiară în contextul respectiv. Adică toţi par a şti despre ce e vorba atunci când aud vorbindu-se despre „Marele Alb”. Deduc de aici că porecla respectivă vine chiar dinăuntrul sistemului BOR, că ea nu este o invenţie a duşmanilor Patriarhului”, a scris profesorul Ciprian Mihali pe Facebook.

Ce înseamnă „Marele Alb”

În continuare, acesta spune că „Marele Alb” este numele unei rase de porci. „Dacă eliminaţi de pe google referinţele la acest reportaj, veţi vedea că aproape tot ce e scris înainte de această dată despre „Marele Alb” e despre… porci”, a mai meţionat profesorul.

Iar dacă lucrurile stau aşa (repet: îmi mărturisesc ignoranţa în privinţa originii acestei porecle, când a fost ea utilizată prima oară, de către cine, în ce context etc.), deci dacă lucrurile stau aşa, în subordinea Patriarhului stau nişte oameni de o lipsă de cuvioşenie şi de o vulgaritate fără margini. Admiţând că nu ei sunt autorii acestei porecle şi tot ar fi trebuit să evite folosirea ei, tot ar fi trebuit să descurajeze pronunţarea ei nerostind-o, sau scandalizându-se atunci când o aud, certându-i pe cei care o folosesc. Dar nu, porecla pare o glumiţă care trece într-o discuţie relaxată, ca un fel de nume de cod între iniţiaţi. Iar asta mi se pare tragic şi degradant: pentru că, până la acest reportaj, aşa cel puţin cum o ştiu generaţiile mai în vârstă care au făcut materia numită „Agricultură” în şcoală, „Marele Alb” este numele unei rase de porci”, a mai meţionat profesorul.

Ciprian Mihali este de părere că problema nu este la jurnalişti, ci la cei care comit „meschinării şi ilegalităţi

„Nu cred că oamenii din reportaj nu ştiu asta, nu-i putem suspecta de atâta prostie sau naivitate. Iar dacă ştiu asta, din punctul de vedere al respectului faţă de autoritatea figurii Patriarhului, blasfemia lor este la fel de gravă precum corupţia lor economică şi penală. Şi dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, BOR trebuie să fie conştientă că problema sa nu este la jurnalişti care dezvăluie meschinării şi ilegalităţi, ci la cei care le comit. Voi accepta să retrag cu bucurie ce am scris mai sus dacă expresia „Marele Alb” are alte semnificaţii, mai importante şi mai vizibile pentru omul de rând decât aceea pe care am dat-o eu. Dar chiar şi atunci, e cu neputinţă să alungăm întru totul similitudinea fonică măcar, dacă nu şi cea de semnificaţii, pe care o cultivă cu un relaxat umor oamenii din sistemul BOR. Pentru că rămâne inacceptabil pentru orice creştin să ştim că o asemenea poreclă jignitoare poate fi folosită de aceşti oameni”, mai spune profesorul

Ce spune un lingvist

Totodată, un lingvist de la Facultatea de Litere din Cluj, Dumitru Cornel Vîlcu, a comentat la postarea lui Mihali, venind cu o nuanţare:

Ca lingvist sunt tentat să afirm că, aici, exagerezi un pic: în interiorul comunităţilor relativ închise, o poreclă – mai ales una motivată, de genul x e mare, sau la statură, sau la importanţă şi se îmbracă întotdeauna în alb – tinde să se generalizeze repede, desemantizându-se totodată. Adică îşi pierde, dacă nu imediat, urgent toate ‘notele’ pe care le deţine din limbajul comun, iar utilizarea ei repetată duce la o stare de inconştienţă cvasi-totală în ce priveşte nuanţele, sau chiar semnificaţiile de bază pe care cuvântul sau expresia în limba „extracomunitară”. Ba chiar mai mult: „grasul” poate fi cineva numit aşa taman fiindcă e slab, ”măi” poate fi o vorbă de alint, ba chiar, după ani de zile, „senatorul porno” poate deveni un soi de nume propriu, descărcat de vinovăţia purtată la instituire”, spune profesorul Vîlcu.

Vîlcu este de părere că preoţii filmaţi de Recorder nu erau conştienţi de gravele conotaţii ale poreclei.

Pur şi simplu, toţi popii ăia şi apropiaţii lor deveniseră non-conştienţi de gravele conotaţii ale unei expresii pentru ei familiar-denotativă. Sau, ceea ce ar fi grav şi prostesc, cei conştienţi şi-au permis utilizarea expresiei tocmai ca să le arate altora că sunt de-ai casei, ceea ce e nesimţire pură şi ţine de mai fiecare persoană în parte, a explicat profesorul.

Reportajul Recorder dezvăluie cum o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii acționează împreună pentru construcția și reabilitarea de biserici din bani publici. Toată acestea rețea operează, susține unul dintre cei surprinși cu camera ascunsă, cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, Patriarhul Daniel, pe care oamenii săi îl numesc „Marele Alb”.

La rându-i, BOR a reacționat prin Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt. Acesta a susținut că nu există niciun document semnat de Patriarh în investigație, nimic care să-l lege pe liderul BOR de eventualele nereguli. Bănescu a susținut că cei care vorbeau în numele Patriarhului o făceau fără niciun temei, așa cum se întâmplă în multe cazuri când se aruncă numele celor care conduc instituții, pentru obținerea de avantaje personale de către cei care invocă șefii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
O regulă des încălcată de români. Amenzile s-au mărit considerabil
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi